new comeback

cred ca o sa ma apuc iar de scris pe blog, dar inca nu sunt 100% hotarat ca asta vreau sa fac. ultimul post e datat octombrie 2008 – destul de mult. au trecut mai bine de 7 luni si nu am mai avut timpul sau dispozitia necesara sa scriu. in rest nimic nou – munca, munca si iar munca. stat acasa cu Magdutza, iar in zilele libere din nou stat acasa, gatit, iesit la un film sau pe la priteni. am o viata monotona si asta ma deranjeaza, dar pentru moment nu prea am ce face…incerc sa fac schimbari, dar nu prea ma ajuta timpul si nici nu prea am inspiratie…hmmm, cam nasol,totusi ca la 22 de ani sa ai o viata monotona.

cand eram mic nu ii intelegeam pe ai mei pentru ca erau atat de stresati cu banii. acum totul incepe sa devina din ce in ce mai clar si parca nu imi vine sa cred. iau salariul si vin peste mine, vin peste mine si ma sufoca banii de chirie, de intretinerem, curent, cablu, abonamente la metru si RATB, bani pentru mancare, bani pentru tigari, bani, bani si tot timpul bani…

platesc tot pentru ca nu imi place sa am datorii si ma trezesc intr-o zi ca vreau si eu un chico, un tricou, pantaloni sau o revista.. ma uit in portofel si… supriza…nu prea mai e nimic…de ce? de ce trebuie sa traim cu grijile astea…cum pot sa am siguranta zilei de maine cand eu iau salariul si il dau in cateva zile doar pe datorii. vine sfarsitul lunii si sunt mai sarac decat cersetorii de la metru sau din tramvaie…de ce muncesc o luna de zile? ca sa le dau banii altora, iar eu sa ma uit la televizor cat de frumos e la mare sau la munte, sau sa ma gandesc ce bine ar fi sa plec cu Magda undeva cateva zile… sincer sa fiu nu prea imi convine si poate sunt eu prea cheltuitor… stau bine si ma gandesc pe ce dau bani si imi dau seama ca nu am ce face…sunt intr-un cerc vicios din care nu prea pot sa ies..ce sa fac? sa nu mai iau mancare, sa nu mai cumpar haine, sa nu mai platesc chiria? nope, nu prea merge…

altadata ieseam in fiecare sfarsit de saptamana la o terasa, intr-un club….acum… si nu ca nu mi-as face timp, poate gasesc eu o zi pe luna macar…dar ma gandesc la bani fir-ar mama lor…si, in plus ma duc in club si nu mai am chef de nimic. stau acolo ca un mos si ascult muzica fara sa mai trezeasca nimic in mine. de ce? de ce am ajuns asa? ma gandesc din nou si nu gasesc o explicatie logica, pur si simplu aici s-a ajuns.

inainte aveam un sprijin cat de mic de acasa (financiar vorbesc), dar acum nu mai pot sa cer… nu pot sa zic ca nu as mai fi ajutat, dar nu mai vreau…vreau sa traiesc singur, dar cu ce pret…si pana la urma, cat sa ceri sprijin si acasa (nu ca nu as avea o sora si o mama care ar face orice pentru mine)….asta e unul dintre lucrurile pe care nu le suport-copii intretinuti….nu concep ca la 22 de ani cand pot sa ma descurc singur sa mai iau bani de la mami… nu pot…

poate ca moartea tatalui meu m-a maturizat mai repede decat era cazul… inca mai am iesiri de copil si nimeni pare sa nu le mai suporte…toti se asteapta de la mine sa ma comport ca un om matur…dar, daca nu vreau? daca vreau sa mai pastrez in mine o bucata din copilul de altadata, ce fac?

poate ca problema mea e legata de faptul ca ma gandesc prea mult la ziua de maine si la problemele pe care o sa le aduca. dar cum sa fac altfel? asa am fost crescut, vreau sa stiu ca sunt si maine asigurat… cum pot unii sa traiasca pur si simplu? nu imi dau seama…. sunt un tip optimist si in general nu imi place sa ma gandesc la ce-i mai rau, dar cateodata vin gandurile peste mine…

trebuie insa sa merg mai departe cu valul care m-a luat…am noroc ca pe langa mine mai sunt oameni adevarati, prieteni care ma ajuta la nevoie…

gandesc prea mult!!! asta e!!! urmatorul post o sa il scriu fara sa ma gandesc prea mult, poate iese ceva mai bine! sau o sa incerc sa ma gandesc la ceva mai vesel…ce sa-i faci fiecare are perioade din astea, nu? sa nu ma speriati si imi spuneti ca nu, pentru ca incep sa imi fac probleme!!!