tigari – first parte

cu gandul la noile pachete de tigari si la ce distractiv o sa fie sa fumez si sa ma uit la poze cu plamani tumefiati si mancati de cancer sau la cine stie ce alte malformatii ale corpului cauzate de fumat, eram la munca, in pauza si trageam fum dupa fum…imi umpleam plamanii iar senzatia era una de placere, chiar daca de la un timp nu ma mai simteam atat de bine (si asta din cauza tigarilor)…era 5 iulie si era zi de salariu…primesc mail pe la 1 ca au intrat banii pe card…ihaaaaaa, imi zic eu si dau fuga catre bancomatul de langa Gregoris….acolo stupoare….am uitat pinul…incerc disperat sa imi aduc aminte dar fara succes…o sun pe Magda sa imi caute plicul cu pinul, dar din nou fara succes…bani nu mai am, tigarile se termina si trebuie sa plec la o conferinta de presa la Casa Fotbalului….plec spre actiune si odata ajuns acolo ma pun pe asteptat cu tigara in gura….sa termina conferinta si gasesc un bancomat…imi mai incerc odata norocul cu cardul dar din nou fara succes. Spre casa atunci…mai am doua tigari…ajung acasa si incep sa intorc toate camerele cu curu’ in sus…nu gasesc pinul, ma enervez, iar tigarile s-au terminat… tremur, sunt nervos…sunt in sevraj…bagami-as pula in ele de tigari, am ajuns sa fac asa din cauza lor, ma las!!!!! Vorbesc serios, dar Magda vine acasa si nu ma crede….la munca a doua zi din nou nimeni nu ma crede, iar asta ma ambitioneaza si mai mult…imi iau totusi un pachet de tigari….am fumat din el patru zile, iar ultima tigara am rupt-o si am aruncat-o impreuna cu pachetul gol si cu bricheta…din nou nimeni nu ma crede ca pot sa rezist fara tutun…pe 8 iulie am renuntat la ele si azi am 10 zile….e cevanu…. mai multe despre aventurile mele cu tigari sau fara si alta data

home şuit home….

acasa….am ajuns dupa ceva timp si nu s-a schimbat mai nimic…aceeasi oameni, aceleasi obiceiuri…practic doar copii au mai crescut, unii chiar mai mari decat mine (vb de inaltime) dar e totul la fel…aaa..si au mai asfaltat putin din drumul spre casa mea..un pas inainte, cred… s-a mai deschis cate un magazin, se mai renoveaza cate o casa ceva…. putina lume noua sau poate ca toata aceste lume pe care eu o cred noua este de fapt veche, doar ca eu haber nu aveam de ea ….motivul pentru care am venit acasa imi displace si nu vorbesc despre asta…si casa am gasit-o la fel, aproape la fel…cateva schimbari pe ici pe colo, dar in rest,totul neschimbat….parca aici la tara (sat Valea Viei, oras Patarlagale, judet Buzau) timpul a stat pe loc…obiceiurile sunt aceleasi ca dintotdeauna… oameni in toata firea, alaturi de cei mai trecuti prin viata dar si (ceea ce mi se pare groaznic) cu adolescenti intre 13 si 20 si ceva de ani stau prin baruri cu bautura in fata….stau prin terase, beau beri si joaca popice (bowling in carianta de la sat)..nu au ocupatie, traiesc din te miri ce, dar nici nu au nici cea mai mica grija referitoare la viitor…..Eu sunt altfel sau poate ca am ajuns asa pentru ca am avut parte de o anumita educatie (mai de moda veche mi se parea la acel moment, dar acum imi aduc aminte de ce spunea taicamiu {D-zeu sa il ierte} si incep sa ii dau dreptate)….am deja aproape doi ani de cand muncesc – 10, 11 luni am fost ospatar, iar acum se face un an de cand am inceput sa lucrez in presa….nu suport sa am datorii, nu imi place sa raman fara bani si fara siguranta zilei de maine….am de platit chirie, intretinere, curent, cablu si multe altele si nu mai vreau sa depind de banii pe care as putea sa ii primesc de acasa…aici latara insa nu exista viitor…exista doar azi, doar ce bem azi, ce mancam azi…de femei nu se pune problema (unii mai au neveste, altii sunt prea tineri sa futa, iar altii sunt prea incuiati ca sa uite vreo fata la ei, dat cu toate astea mai gasesc cate una)…. subiectele principale de discutie sunt cai, boi (diferite variatii de animale), bataie si, normal, ca tot romanul priceput la toate, vorbesc despre fotbal… e trist sa vad tinerii de aici asa, e trist ca nu se intereseaza nimeni de ei, e trist ca nu o sa ajunga nimic de capul lor, e trsit…si atat…

betivi

asta chiar trebuie vazut…deci frate…nu pot sa inteleg cam poti sa fi atat de beat…eu daca bag atat bautura in mine intru direct in coma alcoolica…adica, eu dupa ce beau un timp ma umplu si dac mai bag imi vine sa hranesc ratele si ma opresc…dar asa…. PS: am primit filmuletul pe mess de la Ralucutza…

Drumul spre casa…

aveam treaba acasa zilele astea asa ca mi-am luat patru zile libere…am facut rist de bani cu chiu cu vai (stau rau de tot cu cascavalul), am luat un rucsac cu trei haine in spate, o geanta plina cu alte genti in spate, am sarutat-o pe iubita mea (vine si ea la tara maine) si am plecat spre casa… Fara bilet de RATB si cu doar 350 de mii in buzunar. Spre suprprinderea mea tramvaiul 25 vine repede… Ma sui si merg pana la o statie distanta de Autogara Filaret…acolo era un 7 in statie…dau sa intru, usile inchise…apas butonul magic…nimic. Ce sa fac? Ma duc spre prima usa cu gandul sa fac fata de milog la nenea vatmanu’ sa imi dea si mie drumul la usa…Ajung…si ce sa vezi…era o tanti vatmanita..eu zic “tanti, usaaaaa”..la care ea “iti dau drumul asa ca vreau eu sa stii, ca ai apasat pe buton in spate, ai deschis usa si dupa aia te-ai plimbat pe langa tramvai”. Bine fa, hai da-te in mata. Ma urc, indes castile de la Laura pe urechi, iar la prima cobor si incep sa alerg spre autogara cu gandul ca as putea sa mai prind autobuzul de 1..Gresit…plecase de 20 de minute…WTF…caut eu un alt mijloca de transport si vad o incercare de autobuz, mai degraba o corcitura intre autobuz si microbuz…Nu tu sofer, nu tu nimic…dau sa intru si unul din spate mai intreaba incotro merg…Spre Patarlagele zic eu, iar el vine sa imi compostaze bilet..180.000!!! (destul de ciudat pentru ca atat plateam cand mergeam acas acum un an si ceva. Ultima data cand am plecat din Bucuresti…sau am venit…in fine…am platit vreo 200 si ceva de mii). Imi taie omu bilet, ma sui…pustiu…nu mai era nimeni. El ma asigura ca mai vine lume, ca pleaca abia la 1 si jumate, dar pana la urma nu a mai aparut nimeni asa ca o intindem la drum…nici nu plecam bine incepe si injura pe unii cu niste masini parcate aiurea…in gandul meu zic “se ezi aventura, parca vad ca daca e asa nervos merge numa cu 130 la ora….” Incet, incet incep sa imi da seama de adevarata fire a omului, cand prin pasajul de la Unirii merge cun 50 la ora…Drumul curge lent, foarte lent, agonizant de lent, iar in autobuz nu sunt decat eu si el…reusesc sa adorm si ma trezesc la Baneasa…trecuse o ora de cand am plecat si maiera si lume in autobuz…zice “hai ca mergem bine” Whaaaat????!!! mergem de o ora prin Bucuresti, nu ai rusit sa iesi si mergem bine…C’mon…Incep sa vina navetistii care imput micro-autobuzul…parca nu era destul ca mergem cu 10 la ora….unul dintre ei se aseaza langa mine, da sa vorbeasca cu soferul si imi pune in boto subtioara paroasa si imputita…Jesus, man… Nu mai suport, imi vine sa borasc, vreau sa descid un geam dar nu am unde,vreau sa il fut in gura pe taran dar e prea mare…ma resemnez…drumul continua in acelasi ritm alert (am urmarit kilometrajul si nu a trecut pe tot drumul de 80, viteza pe care a atins-o de maxim trei ori)…pe drum mai reusesc sa atipesc de cteva ori, trezit fiind de fiecare data de urletul luin Guta si Crsiti Dules…din nou ma resemnez, imi pun castile pe urechi si dau parazitii la maxim “da, da, sa sugi pula de ziua ta”…ma simt mai bine si se apropie si casa…facem popas, imi iau un baton cu mac si 10 covrigi…am o sticla de apa si dupa ce ma ospatez bine, totul chiar e mai bine….impecabil chiar…incerc sa adorm, dar nu mai pot….apar pe rand Cislau, Calvini, Poeni, Valea Seaca…in cele din urma Patarlagele si imi arde curu sa cobor odata…imi iau gentile si ma pregatesc…boul pune frana brusc, intru cu nasul in geam, dar ce mai conteaza..sunt jos, sunt acasa…Fuck, nu sunt acasa…mai am 3 kilometri jumate de mers pe jos…hai sa mergem “usurel, usurel cu miscari de vaslas/merg pe strada pe casa/si incer sa ma-ngras”..nu reusesc fireste, di din contra dau jos juma de kil de transpiratie…hai ca am obosit, ma bag la o baie in lighean…

Buna seara si bine v-am gasit dragii/ele mei/le….

Am inceput un nou blog…din nou…asta e al treilea….nu stiu de ce m-am apucat sa scriu la el….nu stiu daca o sa ma tin de el….cert este ca asa am avut eu chef acum, sa fac un blog si am facut…Sper ca acesta sa dureze mai mult decat precedentele. Dar asta e doa o speranta. Uneori realitatea e alta, nu?